Când copiii i-au zis “Tată, vrei să mori?”, Daniel și-a dat seama că trebuie să schimbe ceva în viața lui. “A fost o palmă mare pentru mine când mi-au zis asta”, mărturisește el aproape cu lacrimi în ochi.
După ce a fost dependent peste 20 de ani de heroină, Daniel este acum în programul de substituție cu metadonă și nici că poate fi mai fericit. “Acuma, mulțumesc lui Dumnezeu, pot să stau lângă copiii mei, pot să mă joc cu ei. Mă trezesc bine dimineața, pot să beau o cafea, stau liniștit. Nu mai sunt tulburat. Îmi iau pastilele și sunt un om normal”.
A fost greu să ajungă aici iar drumul a fost presărat cu răuri dintre cele mai cumplite. Dependența de heroină vine cu stări de rău insuportabile, cu dureri greu de imaginat, cu tulburare. Să te lași de consum fără sprijin, fără tratament de substituție, fără consiliere, fără susținere socială, așa cum își imaginează cei care nu știu despre ce e vorba, este greu dacă nu imposibil. Daniel știe, a încercat de mai multe ori.
Are 39 de ani și a intrat pe consum înainte să împlinească 20. Provenit dintr-un mediu vulnerabil, Daniel a fost influențat, ca mulți, de prieteni. La început se uita la ei cum se droghează. Apoi a încercat și el, din curiozitate.
“La început e plăcere. Pare frumos dar nu e. Apoi, începe să îți fie rău. Când ai răuri, te scoli dimineața fiindu-ți foarte rău. Nu știi cum să faci rost de bani să îți iei droguri. Sunt greu de descris răurile astea, e ceva cumplit”.
Plăcerea s-a transformat rapid în suferință și în comportament antisocial. “Când îmi era rău, trebuia să fac rost de bani, prin orice metodă. Mai furam, mai luam de la mama, mai luam din casă”. Nu e mândru de asta și se bucură că perioada respectivă din viața lui s-a încheiat.
A făcut închisoare pentru tâlhărie, dar și pentru trafic de droguri și consum. Spune că trafic nu a făcut niciodată. “Nu am vândut în viața mea o bilă, mă duceam să iau pentru prieteni”.
Au făcut “șaișpe pe mine”, adică i-a fost organizat flagrant, cu sprijinul așa zișilor prieteni. A fost denunțat. El nu a vrut să-l denunțe mai departe pe cel de unde procura drogurile, de teamă că îi va fi atacată familia. Așa că a mers la închisoare. “Mi-am luat patru ani și nouă luni, din care am făcut trei ani și jumătate”. Sevrajul în închisoare nu a fost ușor dar a primit sprijinul medicilor din spital – lua 15 pastile pe zi ca să-i amelioreze stările de rău și durerile.
Cât a fost închis, a fost un deținut model. Ieșea la muncă și se implica în tot ce putea să se implice. “Munceam la tribunal, fără pază, decât eu cu niște băieți, făceam curat. Aveam voie cu telefon dar fără cameră. Simțeam că sunt în libertate.”
E în concubinaj de cinsprezece ani cu partenera sa, mama celor doi copii – un băiețel de 11 ani, cel mai mic de 8.
Copiii știu ce s-a întâmplat. “M-am drogat în fața lor. A fost greșeala mea imensă. Băieții mei au crescut și mi-au zis – tată, vrei să mori:? Când copilul îți spune tată, mă lași singur? Vrei să mori?” Lui Daniel îi dau lacrimile când povestește.
“Mulți au profitat că nu sunt eu lângă copiii mei, cât am fost închis. Îi băteau, îi înjurau, Băieții mei au suferit foarte mult. Acum sunt lângă ei și nu se mai poate întâmpla nimic. Ei nu vor face ce am făcut eu, exclus!”, spune el. E fericit că acum poate petrece timp cu ei, îi poate ajuta, se joacă, fac lecții împreună.
Partenera lui are epilepsie și este, la rândul ei, fostă consumatoare și acum pe tratament cu metadonă. Băiatul mare e născut în Italia, cel mic, născut aici, a venit pe lume în sevraj, cu sindrom de abstinență neo-natală (citiți aici mai multe despre ce înseamnă).
Au mai încercat să se lase, și el și partenera, de-a lungul timpului. Din cauza epilepsiei, femeii îi era greu să rămână gravidă ba chiar, povestește Daniel, a pierdut două sarcini. Pentru o perioadă, au fost în Germania, unde ea a fost sub tratament și astfel a putut rămâne gravidă. “A fost ajutată mult acolo. Altfel nu se nășteau băieții”, spune Daniel.
Acum, Daniel, partenera și copiii stau la mama lui. “Personal nu avem nimica noi”. Și-ar dori mult însă să aibă ceva al lor. Lucrează în târg, cu ziua. “Încarc, descarc, fac curat, mai multe. Aș vrea să îmi găsesc ceva cu carte de muncă. Așa, azi ai de lucru, mâine nu ai. Am fost la un interviu, acum aștept răspuns”, spune el.
La Centrul Comunitar Ilo-Ferentari, Daniel vine aproape zi de zi, la fel și partenera lui. Aici primesc consiliere, sprijin și, mai ales, încrederea că drum pe care au luat-o este cel bun pentru ei și pentru copii.
Imaginile din acest articol au fost generate cu AI pentru a proteja identitatea oamenilor.
Material realizat cu sprijin din partea Fundației Vodafone România
