
Într-o zi obișnuită de lucru, două angajate Kaufland și-au luat pauză de la rutina profesională ca să contribuie, concret, la o cauză bună: renovarea centrului comunitar ILO-Ferentari. Aici, după cum știți, vin zilnic zeci de persoane fără adăpost sau aflate în situații vulnerabile, majoritatea din comunitate, pentru un duș cald, o masă, haine curate, asistență socială și, uneori, pentru un simplu moment de liniște sau de socializare cu alții. În perioada aceasta, centrul nostru este în renovare – igienizăm și înfrumusețăm locul, îl eficientizăm, astfel încât oamenii care vin la noi să se simtă bine și să aibă tot ce e nevoie în timpul petrecut aici.

Mihaela și Oana au pus mâna pe trafalet, au vopsit uși, au lipit plăci de perete, au lucrat cot la cot alături de echipa noastră. A fost un gest simplu, dar care vine dintr-o practică mai amplă, una susținută și de compania lor, care nu doar încurajează voluntariatul, ci sprijină și financiar multe proiecte, printre care și Centrul nostru ILO-Ferentari, activtatea de teren sau cea medicală.

E un obicei ca angajații Kaufland să facă voluntariat
„Ne dorim cu toții să facem voluntariat”, spune Mihaela, care lucrează în Relații Clienți și este de 12 ani în companie. „Dar nu putem pleca toți odată, așa că ne-am organizat să mergem pe rând. Am fost prima care s-a înscris. Am vrut să ajut și cred că asta putem face cu toții.”

Pentru ea, participarea nu se termină odată cu acțiunea: „De obicei, povestim când ne întoarcem – la birou sau, dacă suntem remote, într-o ședință scurtă. Ce ne-a impresionat, ce a făcut ONG-ul, cum s-a simțit toată ziua. Îi inspirăm astfel și pe alții.”
Oana, angajată într-un magazin Kaufland din cartierul Pantelimon, vine cu o experiență bogată de voluntariat: „Particip la toate acțiunile la care pot. Mă informez prin aplicația internă și, cu acordul directorului și înțelegerea colegilor, merg. Am fost la ecologizări, la făcut pachete de Crăciun și Paște, la ajutor pentru bătrâni singuri. Oriunde e nevoie, încerc să fiu acolo.”

De ce să faci voluntariat?
Ne spun chiar fetele. “Mă motivează bucuria celor care beneficiază de acțiunile noastre. Mă hrănesc din starea de bine pe care o simt în acele momente. E o energie care circulă între oameni. Este ziua aceea în care simți că ai făcut ceva bun, ceva cu sens. Că ai fost de folos. Și îți rămâne în suflet”, spune Oana. “Observ că tinerii sunt tot mai implicați în astfel de acțiuni – și îmi doresc să fiu și eu printre ei. Am prieteni care se implică des și sunt mai înțelegători, mai empatici”, adaugă Mihaela despre impactul personal pe care îl poate avea voluntariatul.

Cum se întâmplă la Kaufland
Angajații află de acțiuni printr-o postare internă. Cineva, de obicei din echipa de CSR, pune un articol pe care îl pot vedea toți angajații, atât cei din magazine, cât și cei din centrală. Se poate înscrie oricine, cu acordul managerului, dacă se dă zi liberă sau dacă voluntariatul are loc în timpul programului.
Despre implicarea companiei, Oana spune clar: „Mi se pare un lucru extraordinar că pot participa ca și angajat Kaufland și compania se interesează de cazurile acestea de la noi din țară și se implică, și noi putem contribui ca și voluntari. Este o mândrie și pentru noi ca angajați Kaufland că ni se oferă aceste oportunități. Este și o mândrie a companiei că sunt angajați care sunt interesați și pasionați de astfel de activități.”
„Într-o lume în care pare că totul e pe fugă și fiecare se ocupă doar de ale lui, să ai o companie care zice hai să facem ceva împreună pentru ceilalți – e remarcabil”, concluzionează Mihaela.

Cum a fost pentru voluntarele Kaufland
Mihaela și Oana au lucrat cot la cot cu meșterii noștri. În timpul ăsta, le-am povestit mai multe despre ce facem, despre cum sunt oamenii, despre cauzele pentru care ei ajung pe stradă sau în situații critice.
În orice context de voluntariat și nu numai, ni se pare important să explicăm, să povestim, să spunem realitățile așa cum sunt.

„Mâna de ajutor pe care o întindeți este uriașă”, spune Oana. „Poate ajuta atât material, cât și sufletește. Îl poate ridica pe om nu doar în prisma părții materiale sau a hranei, dar reprezintă și un sprijin sufletesc care contează enorm în cazurile de suferință interioară. Omul poate aluneca spre depresie, spre gânduri grele. Dar în momentul în care întâlnește pe cineva la care se poate descărca, este un ajutor uriaș.”

Într-un colț al Bucureștiului unde prea puține structuri funcționează constant pentru cei mai vulnerabili, astfel de parteneriate contează. Nu doar prin rezultatele lor directe, ci pentru că aduc împreună oameni care nu se ascund de realitate – ci se implică. Implicarea înseamnă solidaritate și responsabilitate și noi, la Carusel, credem că responsabilitatea este a noastră, a tuturor, și că trebuie să lucrăm împreună – ONG-uri, companii, stat, cetățeni. Iar colaborarea cu Kaufland este un astfel de exemplu fericit.