Adăpostul Temporar de Noapte Odesa

Adăpostul Temporar de Noapte Odesa

În sezonul de iarnă 2021-2022 Adăpostul Temporar de Noapte ODESA nu funcționează.

Adăpostul Temporar de Noapte ODESA funcționează pe perioada iernii. Aici, persoanele adulte fără adăpost vin în căutarea unui loc cald și primitor, unde să poată dormi fără griji. Serviciile oferite sunt gratuite, pe principiul primul venit – primul servit, indiferent de zona de proveniență sau posesia unui act de identitate.

Serviciile disponibile în Adăpostul ODESA constau în asistență medicală primară, duș, pijama de schimb, cină și mic dejun, ceai fierbinte pe toata durata șederii, pat, servicii de îngrijire (tuns, ras) și, uneori, activități de socializare. Sunt lucrurile esențiale, de bază, care fac diferența între viață și moarte, mai ales când lovește frigul.

Persoanele care nu prind un loc în adăpost sunt direcționate către alte adăposturi de către echipa noastră de teren sau alte organizații. Totodată, echipa noastră de teren răspunde sesizărilor venite din partea comunității și evaluează cazurile de persoane aflate în strada pe perioada nopții. Pentru aceste persoane, dacă își dau acordul, echipa de teren poate să asigure acompanierea către adapostul nostru sau alte adăposturi. În cazul în care se constată refuzul pentru acompaniere, echipa de teren poate să distribuie pături, saci de dormit, căciuli și mănuși.