Vocea cetățenilor fără adăpost

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă

Cum trăiesc cei mai vulnerabili?

Cei mai mulți locuiesc pe stradă sau în spații improvizate deja de mulți ani, unii au fost abandonați de părinți sau au fugit de acasă și stau pe stradă de când erau copii sau după ce au părăsit centrul de plasament. Alții și-au pierdut locuința ca adulți, în urma divorțului, a problemelor din familie sau a altor circumstanțe (evacuare, pierderea locului de muncă, probleme de sănătate). Pe cei mai mulți, viața pe stradă i-a făcut să-și piardă perspectiva. Se simt la marginea societății, izgoniți din autobuz, neînțeleși, jigniți sau abuzați. În cel mai bun caz tratați cu milă. Unii dintre cei care au familie, se țin departe pentru că le e rușine. Unii încă își mai doresc un loc de muncă sau o locuință, alții însă nu mai au nicio așteptare de la viitor.

 

„Autoritățile sunt primele care nu se interesează de noi. N-au nicio treabă cu oamenii străzii. Ei spun că fac, dar nu fac nimic.”

În condițiile în care accesarea unui loc de muncă este aproape imposibilă pentru un om fără adăpost, oamenii trăiesc din ce apucă – ce primesc de la trecători sau de la magazine sau restaurante, ce găsesc pe stradă sau aruncat, de exemplu haine, din munci informale – cum ar fi strângerea pet-urilor. Unii dintre ei accesează servicii sociale oferite de către ONG-uri, cum ar fi o masă caldă, haine curate; sau de către autorități. Totuși, acestea sunt insuficiente în raport cu nevoile. Puținele ajutoare sociale disponibile pentru persoanele fără adăpost nu sunt accesate din cauza birocrației și a lipsei informării. Viața pare a se petrece între ceva de muncă la negru, cerșit sau colectat deșeuri, o masă improvizată fie de la un serviciu social fie de la cineva de milă. Apoi către locul de dormit, unde trebuie să aibă grijă să nu rămână fără bagaj.

 

„Fiecare zi e aceeași. Mai mult alerg, strâng PET-uri, le duc în piață, le vând.”

Răspunsul e simplu. Pentru că nu au unde să se spele. Sunt foarte puține locuri unde oamenii fără adăpost pot face un duș – în centre comunitare precum cele ale Carusel (Grivița-Cișmigiu și Ilo-Ferentari), în adăposturile de noapte care sunt insuficiente raportat la nevoi și unde nu de puține ori condițiile sunt necorespunzătoare – dușuri defecte, murdare. Apelează uneori la toaletele publice sau la cele din supermarketuri.

Cei care lucrează sunt uneori tolerați să se spele la cei pentru care lucrează. Majoritatea se simt jenați că nu se pot spăla și nu își pot spăla hainele. Mulți povestesc despre cum sunt alungați din mijloacele de transport în comun sau din alte spații pentru că miros. Alții spun că nu se pot duce la muncă sau la un interviu de angajare fără un duș, o tunsoare și haine curate.

Folosesc toaletele publice, atunci când există. Caută locuri ferite, în spatele clădirilor sau după copaci. În puținele cazuri în care sunt primiți, folosesc toaletele fast food-urilor, centrelor comerciale sau benzinăriilor, mai ales la ore târzii, când nu sunt atât de mulți clienți. De când accesul în locurile publice este condiționat de existența certificatului verde, a devenit și mai greu.

 

„Unde să mă duc să-mi fac baie? Mă duc la unu’ la bloc și-mi zice “Nu am”. Am mai pățit chestii din astea care m-am dus și am spus “Domne, îmi dai și mie un bidon de apă să spăl fetița?” “Păi știi ceva? Ca să-ți dau apă îmi dai 50 de lei, că se plătește apa.””

Pentru ele, este chiar și mai dificil. Pot deveni cu ușurință victime ale abbuzurilor de toate felurile și, în fiecare zi, cea mai mare problemă este să rămână în siguranță. Motivele pentru care ajung pe stradă sunt diverse. Unele dintre ele au plecat de acasă pentru că erau victime ale violenței domestice, altele au fost date afară, altele suferă de diferite boli de natură psihiatrică, altele provin din centrele de plasament, altele nu și-au mai permis să plătească o chirie după ce au rămas fără loc de muncă. 

Menstruația este una dintre provocările cele mai mari atunci când locuiești pe stradă. Sunt femei care din cauza condițiilor în care trăiesc, fie nu au menstruație regulată, fie din contră, au menstruații care durează multe zile și le provoacă dureri crunte. Iau apă din parcuri uneori, o încălzesc cum pot și o folosesc în “abuzivele” unde trăiesc. În lipsa produselor adecvate, femeile fără adăpost apelează la cârpe, haine vechi sau alte produse absorbante care nu costă bani. Și accesul la toaletă este dificil, cum am văzut. Vă invităm să ascultați mai jos în pagină un podcast realizat de Libertatea care chestionează exact aceste probleme specifice ale femeilor fără adăpost.

Lipsa spațiului de depozitare, atât pentru oamenii care dorm pe stradă, cât și pentru cei din adăposturi de noapte, care au reclamat că au fost jefuiți când au stat la adăpost, este o problemă foarte mare. Fără un dulap sau o cameră, oamenii nu au decât un schimb de haine sau ce pot căra. Lucrurile (pătură, pilotă) se deteriorează repede sau sunt furate. Dacă își lasă lucrurile mai mari (cartoane, pături) acolo unde dorm, de multe ori sunt aruncate de serviciile de curățenie din oraș sau de locatari. Cei mai mulți nu au altă soluție decât să își care tot timpul lucrurile după ei și ar aprecia existența unui serviciu de depozitare gratuit.

 

“Tot ce am e cu mine, aici. Unde să le las? Am lăsat un geamantan la un băiat și mi-a furat din el.”

Este foarte dificil pentru cineva care locuiește pe stradă să își găsească un loc de muncă stabil. O cauză este tocmai faptul că stau pe stradă, deci nu au condiții de igienă personală, odihnă decentă sau pur și simplu condiții de viață compatibile cu a găsi și păstra un loc de muncă. Cum să meargă dimineața la un program normal de muncă atunci când au dormit în frig sau nu au avut ce se mănânce? Inclusiv încărcarea telefonului sau depozitarea lucrurilor personale este o provocare. Alte cauze sunt legate de lipsa documentelor sau, foarte des, de problemele de sănătate, inclusiv depresii, adicții, sau tulburări mintale. Faptul că pur și simplu nu inspiră încredere și sunt priviți cu prejudecăți este un alt motiv. Câțiva lucrează sau au lucrat în economia informală (parcare, colectare de deșeuri, curățenie) sau au pe termen scurt câte o slujbă la negru. Le e greu însă să găsească sau să păstreze o slujbă pe termen lung.

 

„Dacă nu prind o noapte de somn ca lumea, figura, ochii arată dimineața ca la beție și angajatorul mă acuză că am băut.”

Cei mai mulți dintre cei cu care am vorbit au probleme de sănătate, uneori legate de traiul pe stradă: epilepsie, probleme cu inima, probleme cu plămânii, probleme ortopedice, răni recurente, diabet etc. Depresia, adicțiile și alte afecțiuni psihice sunt și ele frecvente. Pe lângă serviciile medicale pe care le pot primi din când în când de la câteva ONGuri, mai merg la urgență atunci când sunt în stare gravă. Majoritatea nu au tratament și nici nu l-ar putea ține dacă l-ar avea. Cei mai mulți nu au asigurare medicală sau medic de familie. În lipsa unui loc de muncă sau accesării ajutorului social sau a altor beneficii, persoanele fără adăpost nu au asigurare de sănătate. Fără asigurare de sănătate nu se pot înscrie la un medic de familie, ceea ce duce la agravarea problemelor de sănătate, îngreunând astfel obținerea unui loc de muncă. Condițiile dure asociate vieții pe stradă, stresul constant, marginalizarea socială și traumele suferite fac aproape inevitabilă apariția tulburărilor mintale sau de comportament, iar serviciile de sănătate mintală accesibile se rezumă la câte o internare la Obregia.

 

„Eu mi le scot singur. Mai am o singură măsea care se mișcă și o scot singur. De ce să dau un milion la dentist cand eu pot să mi-o scot singur? Mă doare, nu mă doare, dar asta e, suport…”

Problema actelor se adaugă la lista de probleme pe care le ai atunci când locuiești în stradă. Mulți dintre oamenii fără adăpost nu au acte de identitate, ceea ce le limitează chiar și mai mult accesul la puținele servicii disponibible. Chiar și documentele de identitate temporare sunt greu de obținut, expiră într-un an și sunt greu de păstrat pentru că sunt de hârtie. În lipsa actelor, beneficiile devin inaccesibile chiar și pentru cei care le au (de ex., o doamnă nu poate ridica alocația copiilor).

E o problemă că atunci când face cererea de eliberare a actului de identitate trebuie să declare un loc unde stă. Poliția trebuie să vină și să îl găsească acolo, dar omul mai pleacă, mai vine, nu stă pe loc tot timpul. Dacă poliția a venit și nu l-a găsit la locul declarat, trebuie să reia tot procesul. Încă o piedică pentru persoanele fără adăpost în încercarea de a obține cartea de identitate o reprezintă lipsa certificatului de naștere. Duplicatul după certificatul de naștere poate fi obținut de la primăria unde a fost înregistrat, iar deplasarea în localitatea în care s-au născut este foarte dificilă pentru persoanele fără adăpost. Iar procedurile nu sunt deloc simple.

 

“Nu am. Nici certificat de naștere, nici buletin. Foaie temporară aș avea cum: dar numai să mă deplasez la mine la Craiova ca să-mi fac astea. Doar că, în momentul in care mă aflu acuma, nu pot. Aș avea pe cineva să îmi plătească trenul dus-intors… dar cu soția, cu copiii, ce fac?”

Manifesto

Sunt invizibili. Sunt neauziți. Trecem pe lângă ei pe stradă și, uneori, doar uneori, le dăm mecanic câțiva lei. Mai rar, le cumpărăm ceva ce au nevoie de la magazin – ceva de mâncare, ceva de igienă personală. Nu ne întrebăm prea des cum trăiesc, cum se spală, ce mânâncă sau ce fac femeile când sunt la menstruație. Nu vrem să îi vedem pentru că ne e greu să ne punem în locul lor. Nici nu ne imaginăm că am putea fi în locul lor. Dacă am sta să le ascultăm poveștile, am vedea că unii dintre ei au fost oameni ca noi – cu case, job-uri și relații sociale. Ceva s-a întâmplat – un divorț, o problemă cu actele, un deces, pierderea locului de muncă. Iar oamenii au intrat într-o spirală care i-a dus jos, pe stradă, de unde e greu, dacă nu imposibil, să se ridice. Alții provin din centrele de plasament din care, odată ieșiți, nu au avut unde să se ducă. Alții provin din medii foarte sărace, familii disfuncționale. Nimeni nu alege să stea pe stradă. 

 

Primul pas este să îi vedem și să îi ascultăm. Să știm că există și să îi înțelegem. Doar ascultându-i, ne dăm seama că noi, ca societate, avem o responsabilitate. Că dreptul lor la viață și la demnitate umană trebuie respectat. Că drepturile lor fundamentale sunt aceleași ca ale tuturor.

 

Nevoile oamenilor fără adăpost sunt multiple, complexe și vocea lor e adesea neauzită. Sunt invizibili pentru societate.  Acești oameni suferă de multiple probleme, corelat cu lipsa unei locuințe, insecuritate fizică, lipsa actelor de identitate, probleme de sănătate, educație precară, inaccesibilitate a pieței muncii. 

 

Prin proiectul “Vocea cetățenilor fără adăpost”, derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, în parteneriat cu Asociația Carusel, ne propunem ca interesele și nevoile persoanelor care trăiesc pe stradă să fie mai întâi inventariate, apoi mai bine reprezentate în spațiul public și pe agenda instituțiilor publice responsabile. 

 

Mai exact, ne propunem ca vocea lor să fie auzită. De oameni și de autorități. Și vă propunem și vouă ceva: stați de vorbă cu un om fără adăpost pe care îl întâlniți pe stradă. Ascultați-i povestea. Întrebați-l cum e viața lui, cum a ajuns acolo, de ce are nevoie, ce îl doare, de cine îi e dor. 

Advocacy

Experiența CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în advocacy și organizare comunitară completează activitățile și serviciile pe care Asociația Carusel le derulează în sprijinul persoanelor fără adăpost din București. Este foarte important ca autoritățile publice să asculte mai mult care sunt vocile și nevoile persoanelor fără adăpost și să acționeze susținut pentru a le îmbunătăți contextul de viață în care trăiesc. 

Raportul “Vocea cetățenilor fără adăpost” realizat de CeRe și Carusel conține atât o hartă a nevoilor persoanelor fără adăpost, documentată prin interviuri în profunzime cu oameni ai străzii, precum și  o cartografiere a serviciilor oferite de municipalitate și o analiză a legislației relevante.

Noutăți

  • Scrisoare deschisă adresată autorităților publice privind vaccinarea persoanelor fără adăpost

    Vezi mai multe

  • Iarna și pandemia cresc distanța dintre nevoile persoanelor fără adăpost și serviciile oferite de municipalitate

    Vezi mai multe

  • Viața pe stradă este o continuă luptă pentru supraviețuire-Alexandru Palas, CeRe

    Vezi mai mult

  • Organizare comunitară cu persoanele fără adăpost- Oana Preda, CeRe

    Vezi mai mult

Ascultă vocea oamenilor fără adăpost!

Împreună cu prietenii de la Libertatea, facem auzită Vocea Cetățenilor fără Adăpost, printr-o serie de podcast-uri care expun nevoile și drepturile lor și care îi întreabă care le sunt problemele, poveștile și grijile.

REPORTAJ AUDIO. Am petrecut o noapte pe stradă cu oamenii fără adăpost din București. Cine sunt „invizibilii”

Când nu ai casă, somnul cu care cei mai mulți suntem obișnuiți e înlocuit cu lupta pentru supraviețuire, povestesc cei care poartă această luptă de ani întregi. În fiecare noapte. Reporterii Libertatea au însoțit o echipă de la Asociația Carusel la începutul lunii decembrie pe străzile din București.

Citește mai mult

PODCAST. Femeile invizibile care trăiesc pe străzile din București: „Dacă nu ești rea în stradă, nu poți să supraviețuiești”

Frigul. Violența bărbaților. Agresiunile fizice și sexuale. Durerile menstruale. Orele de somn. Sunt câteva dintre pericolele prin care trec zilnic femeile fără adăpost. Viața lor în stradă înseamnă un labirint presărat cu primejdii.

Citește mai mult

Eu am ales să stau în condiții extreme, oamenii fără adăpost nu aleg

Care sunt cele 5 lucruri pe care le-ai lua cu tine dacă ai trăi o săptămână pe stradă? Am adresat această întrebare unor persoane care au ales să se expună unor experiențe în care și-au întrecut limitele: călătorii solitare în locuri izolate sau periculoase, performanțe sportive prin care au ieșit mult din zona de confort, traiul cu minimum de resurse.Vă prezentăm o serie de materiale video cu persoane care au ales să se expună diverselor riscuri în călătoriile lor și totodată reflectăm la întrebarea: Cât de greu este pentru persoanele fără adăpost să trăiască la limită o viață întreagă? 

Sunt oameni care aleg să trăiască, o perioadă, în condiții extreme. Oamenii fără adăpost nu aleg. Pentru ei, extremul este un stil de viață și o continuă luptă pentru supraviețuire.

Andrei Roșu, sportiv de anduranță și multiplu recordman mondial 

 

Andrei Roșu promovează alimentația sănătoasă și un stil de viață sportiv. A traversat Oceanul Atlantic într-o barcă cu vâsle timp de 38 zile și a alergat în condiții arctice, la Polul Nord, Cercul Polar și Antarctica. A intrat în Cartea Recordurilor pentru că a alergat maratoane și ultra maratoane pe 7 continente.  S-a alăturat campaniei “Vocea cetățenilor fără adăpost” pentru că știe, mai bine ca oricine, ce înseamnă să trăiești în condiții extreme. Pentru el, însă, a fost o alegere temporară. Pentru oamenii fără adăpost, este un mod de viață pe care nu l-au ales.

Radu Păltineanu, călător prin lume prin mijloace non-motorizate

 

Radu Păltineanu se dedică în prezent explorării celor mai sălbatice colțuri ale Terrei prin mijloace non-motorizate, fie pe bicicletă, pe jos, în caiac/canoe sau pe schiuri.Pentru expediția sa în premieră națională de traversare a celor două Americi pe bicicletă a fost numit  Aventurierul European al anului 2018 iar în prezent explorează Oceania. S-a alăturat campaniei “Vocea cetățenilor fără adăpost” pentru că știe, mai bine ca oricine, ce înseamnă să trăiești în condiții extreme. Pentru el, însă, a fost o alegere temporară. Pentru oamenii fără adăpost, este un mod de viață pe care nu l-au ales.

Radu Diaconescu, explorator, alpinist, călător cu bicicleta 

Radu Diaconescu este pasionat de alpinism, alergat și escaladă, iar blogul lui este un “Jurnal de aventură și explorare”. Radu este un pasionat al expedițiilor pe munte, iar multe dintre performanțele sale sportive se întâmplă pe bicicletă. În 2021 a participat la concursul de ultra anduranță Silk Road Mountain Race din Asia Centrală, unde a mers 1800 de kilometri pe bicicletă, iar în urmă cu 8 ani a plecat pe bicicletă spre Kyrgystan pentru a urca un varf de 7000 de metri. S-a alăturat campaniei “Vocea cetățenilor fără adăpost” pentru că știe, mai bine ca oricine, ce înseamnă să trăiești în condiții extreme. Pentru el, însă, a fost o alegere temporară. Pentru oamenii fără adăpost, este un mod de viață pe care nu l-au ales.

Proiectul, ce va dura doi ani, este derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în parteneriat cu Asociația Carusel și beneficiază de o finanțare în valoare de 203.100,95 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.