De vorbă cu Costel Pitorac, autorul volumului “Versuri polimorfe”

Carusel Fără categorie noiembrie 1, 2022

Ce reprezintă scrisul pentru dumneavoastră?

Scrisul meu este o formă de gimnastică a minții. Foarte mult contează când sunt și alți observatori, oameni care sunt atenți la tine. Pentru mine, pe lângă alte tipuri de valoare, scrisul are valoare de terapie. Eu ies din tiparele și standardele de valoare culturală. Lectura cred că trebuie să aibă, în primul rând, valoare de ridicare a entuziasmului, o ieșire din disperare. Fiecare are momente de cădere, iar rolul scrisului este  în primul rând terapeutic. 

Atât prima lectură, dar și următoarele, trebuie să creeze niște emoții, ca un fel de pansament pentru suflet, ca un medicament al spiritului fiecăruia dintre noi. 

Inspirația înseamnă să ai deja structuri mentale prefigurate prin multă lectură și prin experiența pe care ai împărtășit-o cu alții în viață, prin nivelul de educație și celelalte experiențe care te ajută foarte mult atunci când privești și focalizezi ceva anume.

Ați scris toată viața, vă găsiți un refugiu în scris?

Este și refugiu în sensul că fiecare are drama lui sau momentele lui de fericire. De multe ori, parcă simțim din plin singurătatea și atunci bineînțeles că poți spune că este și un refugiu, în sensul că singurătatea ar putea să determine momente depresive și să tragi concluzia că lumea te înțelege cu greutate. Simți nevoia de comunicare, de exprimarea stărilor interioare. O modlaitate este scrisul.

Poezia dumneavoastră este și o formă de a lupta, de a ieși din momente dificile?

Da, îndeplinește și rolul acesta pentru că te concentrezi către cu totul altceva, care poate fi și de afară; îți creezi un vid interior, iar vidul ăla interior poate absorbi ceea ce ar putea fi otrăvitor. Mi se pare foarte important să fii un bun observator a ceea ce te înconjoară, iar toate astea te ajută să ieși din prăpăstii interioare. 

Locuiți într-un adăpost. Cum vă găsiți spațiul pentru scris?

Nu scriu niciodată când sunt la adăpost pentru că acolo sunt foarte mulți factori agresivi, perturbatori. Scriu acolo unde găsesc momente de liniște, dar și uneori în locuri în care, în jurul meu, este mult haos și multă agresivitate verbală. Scriu în localuri, deși eu nu consum băuturi alcoolice, în mall-uri, în parcuri. Am mai scris și în mijloace de transport, m-am oprit și pe stradă și am mai scris câte ceva.

Vorbiți cu oamenii din jur despre scrisul dumneavoastră? Ați simțit că aveți o conexiune cu cei din jur în legătură cu ceea ce scrieți?

Nu, nu cred că sunt sinceri și că sunt buni ascultători și nu cred că au bunăvoință. Extrem de rare sunt momentele când simt că cineva a apreciat sincer ceva din poeziile pe care i le-am transmis. Să nu se înțeleagă că eu n-am prieteni de calitate. Se pare că materialismul, egoismul, retragerea în sine și felul în care s-au degradat lucrurile în ultimii treizeci de ani au dus la un anumit nivel de mediocritate. Atunci ce tip de ecou să ai cu ceea ce faci? 

Talpa mea s-a menținut la baza piramidei sociale, unde lumea este preocupată pentru nevoile materiale imediate sau pentru acumularea unor rezerve. Cred că asta a traumatizat cel mai mult pătura de jos, de la baza piramidei, adică cei care sunt sclavii straturilor superioare ale societății. 

Care sunt autorii care vă inspiră?

Sunt o ființă care are orientări universale. Mă preocupă filozofia, poezia, psihanaliza, tot felul de științe sociale umaniste. Eu caut să valorific orice, poate să parvină orice experiență a omului cu care interacționez. Mi-a plăcut stilul lui Eminescu, însă dacă cineva îl citește sistematic, poate să inducă multă tristețe. Mi se pare că a rămas prea mult ancorat în spiritul adolescentin. Bacovia mi-a plăcut, dar cred că este inaccesibil pentru marea majoritate. Mai sunt și autori care schilodesc mințile copiilor cu abstractizarea excesivă și ineditul figurilor de stil pe care le înțeleg doar ei. 

Despre Costel Pitorac, așa cum se descrie

Eu întotdeauna am ținut la anonimat și niciodată nu mi-a plăcut să mă simt evidențiat în mari mulțimi sau în mulțimi reduse care să mă ovaționeze. Am văzut foarte puține manifestări în care oamenii își arată admirația atât de discret, ca de exemplu la japonezi, tot felul de gesturi, limbajul nonverbal de admirație. Aș vrea ca scrisul meu să fie fie un pansament pentru suflet, o încercare de terapie pe care ți-o aplici singur, gratuit.