Domnul Constantin are 55 de ani pe care nu-i arată. Cu un aer relaxat, ușor dandy, în pantaloni scurți, tricou, șapcă și cu un rucsac aruncat lejer pe spate, dacă l-ai întâlni pe stradă, ai crede că sigur este un turist în vacanță. L-ai vedea în orice restaurant, pe orice terasă, la concerte, la film și nu ți-ar trece prin cap că domnul Constantin este un om fără adăpost. Vorbește amplu, elaborat, semn al educației și al unei experiențe de viață în toată lumea. Povestea sa, poate mai mult ca altele, arată cum chiar oricine poate ajunge pe stradă și cum, în anumite contexte ale vieții, poți să cazi și să-ți fie greu să te ridici.
Nici Domnul Constantin nu credea că oricine poate ajunge pe stradă când a făcut voluntariat la Crisis, o organizație din Londra care ajută persoanele fără adăpost. La început, vroia să se angajeze pentru jubileul Reginei și, pentru asta, îi trebuia diplomă de absolvire de cursuri de prim ajutor. Crisis dădea aceste diplome așa că a mers ca voluntar acolo. Inițial trebuia ca voluntariatul să dureze trei luni dar, impresionat de ce a văzut, a stat mai mult de un an.
“Tot așa mă întrebam, cum e posibil să ajungi pe stradă? A trebuit să mă întorc în țară și să ajung pe stradă. Exact același lucru. Nici acum nu înțeleg ce s-a întâmplat cu mine. Există scânteia, un moment, acum știu. Dacă nu ești atent în secunda aia, te duci rău”.
Locuia și muncea în Anglia pe vremea aia, în construcți, cu numeroase calificării. Muncise în multe locuri până atunci – în Germania, de exemplu, unde a și învățat construcțiile, el lucrând înainte în mină, “altă viață”, unde a avut un accident de muncă. “Trebuia să-mi schimb meseria, aveam copiii mici, era nevoie de mulți bani”. Se întâmpla în 2004, prima oară când a plecat din țară să muncească. “Dacă treceți prin Koln, mergeți la Catedrală. Tot pavajul din față și din dreapta e pus de mine. Acolo am învățat. Mi-au plăcut construcțiile pentru că îmi place să lucrez afară, în aer liber”.
A lucrat și în Maroc, în Nigeria, Etiopia sau Africa de Sud. “Banii erau frumoși”. Cel mai mult i-a plăcut în Maroc. Își aduce aminte cu nostalgie ce frumoasă e piața mare din Marrakech. “Îmi plac oamenii de acolo, sunt deschiși. Sunt oameni buni, m-am înțeles tare bine cu ei.” Își aduce aminte de gazda unde a stat, care-i făcea humus în fiecare dimineață. “E printre puținele țări musulmane unde nu îi interesează cine ești, ce religie ești”. Povestește despre berberi, despre oamenii deșertului, despre cei nomazi și despre cultura locului. Sunt întâmplări care i-au rămas întipărite în suflet.
În Anglia, a cunoscut o femeie din Timișoara. Divorțat fiind, a vrut să își refacă viața și s-a întors în țară. Nu a mers. “M-am trezit într-o seară cu bagajele în față. Nu știu ce a fost cu mine, vreo trei luni de zile am băut încontinuu. Nu știu de ce, nu îmi explic, nu vroiam înapoi. Poate a fost depresie. Când mi-a lăsat bagajele, aveam acte, aveam bani, puteam face orice, orice alegere. Puteam să mă întorc în Anglia, aveam o ofertă de muncă în Nigeria, puteam să plec oriunde în lume. Puteam să-mi iau o chirie undeva. Nu am o explicație, nu știu ce a fost în capul meu”. Avea 9000 de euro în bancă, avea buletin, pașaport, diplome, claificări. Totul s-a pierdut din cauza băuturii.
Când a renunțat la alcool, i-a fost greu. Două săptămâni a fost în sevraj, cu un rău greu de descris. Era pe stradă atunci. “Am reușit. Nu avea rost să mai beau”.
Din prima căsătorie are doi băieți mari. De ce nu ia legătura cu ei? “Eu ce să le explic? Dacă eu nu am o explicație pentru mine, ce să le spun lor? Toată viața le-am dat sfaturi, am fost alături de ei, am fost un model pentru copiii mei. Ce să le spun? Nici până acum, nu pot să-mi dau seama ce a fost cu mine. Dacă știam ce nebunie a fost atunci, era altceva”. Când a divorțat de mama lor, prima sa soție, i-a lăsat casa. Nu i-a văzut de peste doi ani pe copii, care stau în Irlanda cu mama lor. Mai comunică pe mail. Băieții îl caută frecvent dar nu vrea să le spună cum e viața lui acum.
“Băieții au venit când m-am întors în România. Cel mare mi-a zis că ceva nu prea e bine și că mai bine renunț și mă duc în București. Eu am crezut că sunt vorbele mamei lui. Când am divorțat, ea a zis că mă voi întoarce la ea, deși ea a fost cea care a inițiat divorțul. Băiatul a văzut el ceva, dar nu l-am ascultat”.
Are și doi frați. Cel mic e în Germania,cu o stare de sănătate șubredă, și cel mare în București. Când nu mai avea absolut nimic, s-a dus la fratele lui mai mare să-l ajute. Fratele l-a ținut afară, spunându-i “ți-ai făcut-o cu mâna ta”. A plecat. Când a murit mama lui, i-a cedat partea care îi revenea din apartament fratelui cel mic, “pentru că are nevoie mai multă decât mine”.
Încet-încet, domnul Constantin încearcă să-și refacă viața. A mai lucrat pe ici pe colo, ba chiar a ajutat o familie mai nevoiașă să își termine casa – a lucrat o lună voluntar la construcția ei. “Vreau muncă. Munca fizică îmi face foarte bine. Reduce stresul. Decât să alerg după mâncare, mai bine muncesc. Nu musai pentru bani. Banii vor veni, nu-mi fac probleme”. Ba chiar a fost și la Untold, împreună cu cineva care i-a dat un bilet. Îi plac festivalurile, îi place muzica și vrea să revină la viața care a fost.
De curând, și-a făcut buletin în sectorul 6 și doarme în adăpostul de acolo. “Șapte luni de zile am stat pe stradă. Am dormit chiar la Piața Floreasca. Anul trecut am lucrat în zonă și o cunoașteam”. I-a fost greu să-și facă buletin provizoriu – “cinci luni de zile mi-a luat. E foarte prost sistemul, ar trebui schimbat”.
Acum, vine aproape zilnic al Centrul Comunitar Ilo-Ferentari. Pentru o perioadă, a stat de vorbă cu psihologul de la Carusel și l-a ajutat. “Prima oară nu am avut încredere. Mi-a spus mie cineva o dată că decât să mă duc la psiholog mai bine vorbesc cu un copac. Dar era pe vremea comunismului, când tot ce îi spuneai ajungea la Securitate. Dar am rămas cu neîncrederea. Dar acum m-a ajutat mult”.
A găsit de muncă, a primit un contract pe cinci ani de zile dar i se pare cam mult, la vârsta dânsului. Se gândește dacă să accepte. Ar trebui să plece în Africa. “Am mai fost acolo și știu cum e”. A aplicat la mai multe job-uri și așteaptă răspunsuri, pentru contracte ceva mai scurte. I-ar plăcea foarte mult să se întoarcă în Maroc.
Imaginile din acest articol au fost generate cu AI pentru a proteja identitatea oamenilor.
Material realizat cu sprijin din partea Fundației Vodafone România
