Oamenii de la Ilo Ferentari

Carusel Fără categorie iunie 21, 2021

„Este un loc unde mă simt ca acasă. Oamenii au caracter, vorbesc frumos, se poartă frumos, mă simt ca într-o familie. Toată lumea vorbește cum trebuie, te respectă, chiar dacă ești mai amărât. Sunt adevărați oamenii de aici.  Fac baie, mă schimb, iau masa. Nu am pensie, nu am nimic, e un ajutor foarte mare pentru un om care stă pe stradă de 20 de ani.”, spune domnul Cristian, cu o cafea în mână, la centrul ILO din Ferentari. 

Domnul Cristian are 63 de ani și știm despre el că e pasionat de lectură. Mereu cu câte o carte la dânsul, domnul Cristian spune că “E bine să citești, îți mai deschide mintea, nu mai stai cu gândul la ce faci mâine.” Stă pe stradă și citește până se întunecă. Locul dânsului e undeva la Baba Novac, unde vecinii l-au învățat că e pasionat de lectură și-i aduc de citit cărți de dragoste, polițiste sau de aventuri. 

 “Mă cunosc cu lumea din cartier, îmi aduce una alta. Sunt oameni cumsecade, dar trebuie să fii și tu un om liniștit.” Iar domnul Cristian este. 

Ba, mai mult, face antrenamente în parc la IOR, pentru picioare, mâini. O oră pe zi face exerciții. “Trebuie să faci ceva pentru tine, pentru sănătate, dacă stai așa, e rău, trebuie să îți ocupi timpul într-un mod folositor”, spune dânsul.  Uneori, pescuiește. Dacă are noroc și prinde un crap, îl vinde. E 20 lei kilogramul. Are clienții lui.

Domnul Cristian e blând, bonom și simpatic. A pus ochii pe o pereche de papuci portocalii, care merg cu tricoul pe care-l poartă. Se asortează perfect. Ioan zice că nu-i poate da, dar că-i face rost de alții. 

Și Andrei, colegul nostru, îi aduce cărți iar domnul Cristian mai lasă ce a citit la centru, poate îi e de folos altcuiva. Andrei a început ca voluntar la ILO, i-au plăcut oamenii din echipă, și i-a plăcut ce se întâmplă și cum este abordată situația oamenilor fără adăpost. Andrei e student la Asistență Socială și simte că învață foarte mult din munca la Carusel. Apoi, s-a angajat la noi pentru că și-a dat seama că la Carusel poate să aibă impactul pe care și-l dorește. 

Doamna Dinescu a venit la noi să o ajutăm să își facă buletin. “Dacă nu erau dânșii, eu nu reușeam nicicum să îmi fac buletin. Mi-au făcut și poze. M-au ajutat foarte, foarte mult”, spune dânsa. Nu i-a fost ușor, abia au băgat-o în seamă la Evidența Populației, povestește.

Are 43 de ani, dintre care ultimii 20 i-a petrecut pe stradă. I-ar plăcea să se angajeze ca livrator de mâncare sau pachete sau la împărțirea pliantelor. “Îmi trebuie bani pentru mâncare, nu am ce să mănânc, acum umblu după sticle ca să-mi câștig o existență”, oftează dânsa. 

Nu e vorba doar de buletin.  Nevoile oamenilor fără adăpost sunt complexe. “Am aflat de Carusel printr-un băiat. Acuma, recent. De când am învățat unde e, vin zilnic. Nu am unde să mănânc, să mă spăl, să iau haine, să le spăl”.

Colegul nostru, Zamfi, spune că avem tot ce trebuie pentru ca oamenii să se simtă bine, de la perii de păr la scutece pentru incontinența urinară. Ține evidența oamenilor care merg la duș, e nevoie de programare pentru a nu se aglomera și nu a exista încurcături. 

Oamenii “atunci când cunoaștem oamenii, se creează o relație, oamenii văd că facem mai multe lucruri, poate au nevoie de acte sau de alte servicii sociale. Noi suntem asistenți sociali și îi putem consilia cu mai multe lucruri”.  Sunt mici detalii care fac diferența. De exemplu, Zamfi se asigură că face două rânduri de poze, la buletin, că poate le pierd. 

Au trimis oameni la forțele de muncă, i-au trimis la medic dacă sufereau, au făcut recomandări de adăposturi pentru femeile care erau victime ale violenței domestice. 

“Mă bucur când se vede o diferență. Să vezi că cineva care, chiar dacă doarme pe bancă, vine de două-trei ori pe săptămână să facă duș, să îi schimbăm pansamentele și să îi curățăm rănile, iar ele se vindecă, e mare lucru”, spune Zamfi. 

„Nu știam cât de civilizați sunt oamenii de aici față de alte părți”, spune domnul Badea, de 65 de ani. Soția lui a decedat recent. Nu se mai înțelegeau de mult, așa că a plecat de acasă după 38 de ani de căsnicie. Dar tot suferă. Are două fete mari pe care le mai vizitează. Le ajută cât poate. Stă mai mult pe stradă, mai ia câte o chirie, se întoarce pe stradă. „Mănânc, fac baie, dacă am nevoie de un schimb, mi se oferă. Mă ajută foarte mult. Vin de câteva luni aici”, spune dânsul. 

Afară, Zamfi tunde oamenii. E unul dintre serviciile pe care le oferim oamenilor fără adăpost, pentru creșterea stimei de sine, demnitate și igienă. Pe scaun, domnul Costică de la Unirii e vesel și vorbește mult. 

„El m-a tratat.” Arată spre Zamfi, în timp ce îi atrage atenția să îl ia mai mult pe la urechi.  „Ce aveam pe corp aici, nici nu știți”. Zamfi râde. „Haideți că nu erați pe moarte”. „Aveam păduchi de la boschetarii mei. El m-a salvat”. Zamfi i-a curățat rănile infectate și l-a învățat să le îngrijească. 

B.J., un domn de 63 de ani, e bine îmbrăcat, curat și vorbește frumos. „Serviciile sunt perfecte la centru aici, nu am cuvinte”, spune dănsul. A lucrat și la mină, și în Câmpina. Din Câmpina a plecat în Petroșani. Vorbește în detaliu despre închiderea minelor. „Noi toți am pierdut. Cel mai bun cărbune era acolo”, oftează dânsul. “Am trecut prin muncă, prin școli”, spune omul cu nostalgie. E critic la adresa lumii din jur și crede că ne pierdem valorile. Își caută și dânsul de lucru, ca agent de pază. 

Domnul Ion, de 66 de ani, e pentru prima dată la ILO. “M-a adus un prieten, mi-a zis că e bine. E mai bine ca peste tot, am fost în multe locuri. Mâncarea îmi place. Eu stau în zona Gării.”, spune dânsul. De 18 ani stă pe stradă. A avut accident, cu ambele picioare rupte. Ne arată unul. „Ăsta e mai bun”, zâmbește amar domnul Ion. 

Unul dintre cele mai pitorești personaje care vin la noi, la ILO, este Mario. L-am cunoscut pe stradă, are o alură sportivă, tatuaje, o figură de Hollywood și vorbește în versuri, gesticulează, e teatral și cu replici țintite. Își spune „Cel mai tare boschetar din Univers” și mai spune că “Sunt acționar la toate străzile”. 

Stă de 20 de ani pe stradă dar nu vrea să vorbească despre asta. Un amic de-al lui ne spune că, de fapt, familia are posibilități financiare și îl caută, dar că el a fugit de acasă și nu vrea să se întoarcă. “Părinții mei cântăresc bani”, râde Mario. 

El vrea libertate. “Mai bine dorm pe nisipul ud. Eu sunt liber oricum. Ideea e că mă simt mai bine. Vreau să simt vibrația pământului. Atunci când plouă, mă șterg cu iarbă”.

La ILO, colegii noștri Zamfi, Ioan, Ioana, Andrei, Bianca sau voluntarii cărora le mulțumim au grijă ca oamenilor să nu le lipsească nimic. Se bucură de fiecare dată când un om care intră pe poartă într-o anumită stare iese curat, îngrijit, odihnit, cu haine noi sau spălate, sătul, bucuros că își poate face buletin, își poate găsi un loc de muncă sau că știe acum cum să depună actele pentru un dosar de handicap sau unde să meargă la doctor. 

Centrul Comunitar ILO-Ferentari este un program dezvoltat de Asociația Carusel cu sprijin din partea Fundației Vodafone, Kaufland România, Sidaction, Enel, Ambasada Franței în România, Associazione Giobbe, Associazione BiR, Cercul Donatorilor Bruxelles. Le mulțumim tuturor. 

Adresa: Cartierul Ferentari, strada Soldat Tunsu Petre, nr. 23A, sector 5
Telefon: 031 420 30 78
Program: Luni-Joi, 12:00-17:00

.